Marius Șumudică (51 de ani) a plecat duminică spre Arabia Saudită, unde reia pregătirea cu Al-Raed, echipa pe care o antrenează.
Antrenorul a mărturisit la Aeroportul Otopeni că vrea să mai lucreze 4-5 ani, după care se va dedica televiziunii. Apoi a făcut mai multe selfiuri și a dat autografe unora dintre pasageri.
Întrebat de când a luat această decizie Marius Șumudică a mărturisit că s-a consultat cu familia și a hotârât să meargă pe acest drum în urmă cu câteva luni. Mai antrenează puțin după care se retarge din activitate.
Marius Șumudică n-a dorit să facă mai multe comentarii despre situația din Superligă.
„Am avut ghinioane, am avut probleme, am avut 3 străini din cei 7 accidentați. Avem o lună jumătate de pregătire, pe 15 vom începe miniturul ăsta care trebuie jucat. Asta e! Important e să căpătăm experiență și să pot duce contractul la capăt.
Întrebați-l pe Mitriță ce e cu el, a fost accidentat, dar acum e pregătit.
Nu discut de fotbalul românesc! Nu mă interesează fotbalul românesc, deocamdată sunt sub contract. După ce nu voi mai antrena afară, voi veni în țară și mă las de meserie. Voi lucra în televiziune.
Nu m-a supărat nimeni, asta e decizia mea irevocabilă. Vreau să mai antrenez 4-5 ani la nivel de străinătate, apoi mă retrag! N-am nimic cu România, școala românească de antrenori m-a format, dar e o decizie personală.
Mi-a ajuns, vreau să fiu expert la tv. Nu-mi doresc să mai antrenez. Nu-l copiez eu pe Pique, nu mai am putere. Peste 4-5 ani vreau să stau liniștit”, a declarat decis Marius Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER